Site icon stiriDB

Ziua Recoltei, la Titu

Producători agricoli care au adus spre vânzare legume, fructe, miere, pastramă şi must au fost prezenţi, duminică, la Ziua Recoltei de la Titu, judeţul Dâmboviţa.

Producătorii sunt, cei mai mulţi, din zonă, dar şi din judeţele învecinate.

”A devenit pentru noi un eveniment important, Ziua Recoltei, atât pentru cetăţenii oraşului, dar şi pentru producători”, a declarat primarul oraşului Titu, Traian Nicolae.

VEZI GALERIE FOTO

Ziua Recoltei de la Titu este la a doua ediţie şi are loc în zona pieţei agroalimentare ”Complex Modern Titu”. Cei prezenţi la manifestare au primit porţii de fasole cu ciolan din partea Primăriei Titu, organizator al evenimentului.

Prezent la Ziua Recoltei de la Titu, preşedintele Consiliului judeţean Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, a spus că este bine că acest eveniment are loc anual, fiind şi un prilej al celor din comunitate să se întâlnească, să îşi facă proviziile de toamnă şi să vorbească cu autorităţile.

”Vreau să îi felicit pe primarul Traian Nicolae şi pe viceprimarul Vlad Oprea pentru că menţin o iniţiativă care are succes. Sunt bucuros să mă întâlnesc cu oamenii şi sper că aţi observat că oamenii au răbdare cu noi şi aşteaptă ca această guvernare să îşi ducă la îndeplinire mandatul. Sunt bucuros că sunt foarte mulţi producători agricoli din zonă, sunt şi din judeţe limitrofe, şi am găsit câţiva producători agricoli care au accesat fonduri europene pe măsuri care sunt destinate gospodăriilor şi fermelor mici”, a afirmat Ţuţuianu.