Piesa principală a costumului popular românesc este cămașa, termenul de ie fiind atribuit doar cămășii femeiești. Cămașa este croită în formă de cruce, dintr-o singură bucată de pânză și cu o deschizătură în partea de sus. Inițial, cămășile erau confecționate din pânză de in sau cânepă, iar mai târziu din mătase și bumbac. Acesta din urmă era folosit ca urzeală pentru bătătura de in și cânepă, mai ales în partea de nord a țării, în timp ce în sud cămășile erau mai frecvent țesute cu borangic. Fața și spatele cămășii se numesc ”stan”, iar partea inferioară ”poale”. Stanul se confecționa din două foi de pânză, iar mâneca din una. Sub braț, cămașa era prevăzută cu așa numita ”pavă”, care oferea comoditate în timpul mișcării.
Ia este, în fapt, o cămașă tradițională românească de sărbătoare, confecționată din pânză albă, bumbac, in sau borangic și împodobită cu mărgele și broderii la mâneci și la gât. Croiala este relativ simplă: un dreptunghi de pânză, tăiat rotund în jurul gâtului și întărit cu șnur răsucit. Mânecile sunt, de cele mai multe ori, încrețite atât la umeri, cât și la încheieturile mâinilor. Este un tip de cămașă scurtă până la talie, spre deosebire de cămașa anterioară, mai veche, ce îmbrăca întregul corp și se purta dedesubtul hainelor pentru a apăra corpul de ”vrăji și pericole”. Tehnica decorării iei s-a transmis de la mamă la fiică, fapt care a conservat tradiția și gustul de la o generație la alta.
Motivele sunt stilizate, geometrice sau inspirate de natură. Se disting mai multe variante de bază în compoziția decorului de pe mâneci: ie cu mâneci cu dungi verticale brodate (în râuri drepte), dungi oblice sau ”ie cu stele”. Partea din față a cămășii este și ea bogat brodată, prin repetarea acelorași modele existente pe mâneci. Iile brodate cu ”spic” făceau parte din costumul de nuntă din Moldova. Culorile folosite la broderie erau în două — trei nuanțe cromatice, de regulă, dar se broda și cu o singură culoare, de obicei negru.
În timp, finețea materialelor folosite, armonia cromatică, dar și croiul pieselor de port românesc, țesute, croite și brodate în casă au fost apreciate de reginele României, Elisabeta și Maria, dar și de aristocrația feminină a timpului, care au purtat cu mândrie costumul popular în diferite momente.
Pe de altă parte, ia a atras atenția artiștilor, fiind imortalizată de pictorul francez Henri Matisse în mai multe tablouri, unul dintre ele — ”La blouse roumaine” (1940) — fiind expus la Muzeul Național de Artă Modernă din Paris. Un alt pictor român de origine evreiască, Constantin Daniel Rosenthal, a imortalizat-o pe Maria Rosetti, în ”România revoluționară”, purtând atât ie, cât și năframă. Ia românească apare și în tablourile semnate de Camil Ressu, Ion Theodorescu-Sion, Francisc Șirato, Nicolae Tonitza, Dumitru Ghiață ș.a.
Ia românească a fost, deopotrivă, sursă de inspirație pentru creația vestimentară a unor celebri designeri precum Yves Saint Laurent, care a creat, în 1981, o întreagă colecție intitulată ”La blouse roumaine”, urmat Jean Paul Gaultier, Kenzo sau Tom Ford, care a reinterpretat ia din zona Sibiu, cu broderii negre specifice zonei, și care a apărut în numărul american al revistei ”Vogue”, în martie 2012, purtată de cântăreața Adele. Apoi au fost Oscar de la Renta, Agatha Ruiz de la Prada, Anna Sui sau Philippe Guilet. Printre designerii români care s-au inspirat din portul românesc se numără Adrian Oianu, Dorin Negrău, Corina Vlădescu, Ingrid Vlasov ș.a.
Pe 17 mai 2013, Institutul Cultural Român din New York a inaugurat seria evenimentelor reunite sub genericul „La blouse roumaine”, prin care se dorea promovarea identității culturale românești în spațiul nord-american și care includea colaborări cu Muzeul Satului ”Dimitrie Gusti”, Muzeul Țăranului Român și alte muzee etnografice din România, prin organizarea unor expoziții și simpozioane dedicate relațiilor între artele tradiționale românești, curentele de avangardă și creațiile artistice. În același sens, comunitatea online „La Blouse Roumaine”, numărând peste 18.000 de membri, a propus ia — bluza tradițională românească — ca brand de țară și a organizat, pe 24 iunie 2013, odată cu sărbătoarea de Sânziene, prima Zi Universală a Iei.
***
* Cămașa cu altiță — acest model de ie este cel mai des întâlnit în țara noastră. Astfel o putem vedea în Bucovina, Moldova, Oltenia, Muntenia, zona Branului, Covasnei. Se caracterizează prin prezența constantă a unor câmpuri ornamentale: guler — piept și mâneca cu mai multe zone, denumite altiță (porțiunea de broderie care acoperă umărul), încrețul (o fâșie ornamentală în ton deschis, care urmează imediat după altiță), râurile sau rândurile de pe mânecă (care acoperă drept sau oblic în fâșii mâneca) și brețara.
* Cămașa cu tăblie — eliminarea încrețului și acoperirea mânecii cu un ornament bogat, fără pânză în desfășurare, de la locul de unde începe altița pe umăr până în dreptul încheieturii mâinii, a dus la realizarea unui adevărat tip ornamental de ie, specific regiunii Hunedoarei, în zona Pădurenilor, în împrejurimile Aradului.
* Ia cu umăr — întâlnită în sudul Transilvaniei, zona Sibiului și Făgărașului. În locul altiței există o fâșie îngustă ornamentală, care acoperă umărul, denumită umeraș sau umăr. O fâșie similară se observă în dreptul cotului, care se cheamă ”pisti cot”. Ca un ultim element ornamental, pe mânecă există brețara. Gulerul iei (denumit obzincă) este cusut cu multă finețe.
* Ia cu ciocănele sau ia de Săliște este o degenerare ornamentală și stilistică a iei cu umăr, ornamentația policromă de pe guler, umăr, fâșia de ”pisti cot” și brețara devin monocrome, având culoarea neagră, înviorată de urme de roșu, galben, albastru sau fir de aur. Broderia, de asemenea, este înlocuită cu panglici negre cusute cu mașina, pe mânecă, piept.
* Cămașa cu lăncez este întâlnită în sudul și estul Transilvaniei, iar în secolul al XVIII-lea și prin părțile Făgărașului. Se caracterizează prin apariția sub gulerul iei a unei fâșii ornamentale, ca un galon. Se întâlnește în Valea Bistriței, partea nordică a zonei Neamț și în Bucovina. Este de fapt o cămașă cu volan, denumit fodore, a cărui încrețitură e acoperită cu un lăncez, identic cu cel de sub guler.
* Cămașa cu chiept sau ciupag — pe întreaga zonă a încrețiturii pieptului se poate observa o bogată și masivă ornamentație geometrică — broderie pe muchie.
* Cămașa încărcată — pieptul și umerii acestui tip de ie sunt acoperiți în întregime de broderie, cu bumbac, mătase sau chiar mărgele.
* Cămașa cu platcă se întâlnește în Maramureș și Bihor; prezintă un mod aparte al motivelor ornamentale, ce urmează linia de unire a foilor trupului cu platca. Se observă astfel două variante caracteristice, după varietatea ornamentației: cămașa de Oaș (predominând culoarea galbenă) și cămașa de Maramureș (predominând culoarea verde). Pentru ambele, ornamentul de pe umăr este din crățele, un fel de fagure. AGERPRES
