Ziua comunei Şotânga (foto)

Ziua comunei Şotânga (foto)

Localnicii comunei dâmboviţene Şotânga au sărbătorit, sâmbătă, ziua localităţii. Cu acest prilej au fost inaugurate câteva investiţii, a avut loc o şedinţă festivă de consiliu local, iar în centrul comunei, lângă stadion, au avut loc un bâlci şi un spectacol de muzică populară.

La Ziua Comunei au participat fostul ministru din guvernarea CDR Nicolae Noica, preşedintele CJ Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, prefectul Victor Sanda, deputatul Ionuţ Săvoiu.

sotanga-01

”Este, sigur, mare bucurie şi pentru mine şi pentru dumneavoastră să participăm astăzi la cea de-a 587-a aniversare a comunei Şotânga. Avem în fiecare an o sărbătoare de tradiţie aici şi de fiecare dată constatăm cu mare bucurie că lucrurile merg în direcţia bună: dotări edilitare, infrastructură, de fiecare dată importante pentru localitate, un exemplu de urmat pentru toate localităţile din judeţul Dâmboviţa”, a spus preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu.

Acesta a vorbit şi despre faptul că Şotânga a devenit punct de referinţă pentru localităţile din zonă.

”Am să vă fac o mărturisire: am fost zilele trecute la vecinii de la Vulcana Pandele, ştiţi că avem acolo dispute administrative, e un festival întreg al acţiunilor din consiliul local, dar ceea ce am reţinut, dincolo de problemele de acolo, câţiva locuitori m-au oprit şi m-au întrebat când se face nu ştiu ce stradă, când se finalizează nu ştiu ce lucrare şi, într-un final, mi-au spus: domnule, vrem şi noi la Vulcana Pandele să avem aceeaşi situaţie pe care o au cei de la Şotânga. Asta arată că Şotânga este un reper pentru întreaga zonă”, a precizat Ţuţuianu.

sotanga-04

Sâmbătă au fost inaugurate lucrările la strada Valea Mieilor. În total sunt 3,1 kilometri de drumuri locale care sunt realizate la Şotânga în asociere cu consiliul judeţean, valoarea lucrărilor fiind de 2,7 milioane de lei.

sotanga-05

Primarul din Şotânga, Constantin Stroe, a afirmat că s-au încheiat lucrările la tot ce înseamnă reabilitarea sediului administrativ al primăriei. Sâmbătă a fost inaugurat un centru de monitorizare video a mai multor zone din localitate şi o nouă sală unde se vor oficia căsătoriile. De asemnea a fost refăcut monumentul din faţa sediului primăriei.

sotanga-02

”Vulturul nostru de pe monument e făcut în 1943 în arsenalul Armatei, de maestrul Dumitru Petrescu, la comanda fostului prorietar al casei, Ionel Stănescu se chema. Când am venit primar era negru şi mi s-a spus că e din oţel de tun, drept pentru care l-am vopsit în alb şi l-am făcut porumbel. Când am luat decizia să refacem monumentul şi l-am dat jos de pe soclu s-a constatat că e alamă, vreo 60 de kilograme. Drept pentru care am înălţat monumentul cu un metru ca să nu ajungă… „recuperatorii de metale”, să rămânem fără vultur. Vulturul când a fost lucrat la arsenalul Armatei avea o cruce în cioc. La venirea comuniştilor la putere i-a dispărut. Noi ne-am gândit să îi repunem crucea”, a spus primarul comunei Şotânga, Constantin Stroe.

sotanga-06

Ansamblul Folcloric Chindia

Ziua comunei Şotânga se serbează în prima sâmbătă din august. Altătadă localitate minieră, ani întregi în Şotânga, la începutul lunii august, se serba Ziua Minerului. Acum mina de la Şotânga este închisă, iar localnicii se ocupă cu agricultura de subzistenţă, iar cei care sunt angajaţi lucrează la firme din Târgovişte.

Localitatea se află la aproximativ 10 kilometri de Târgovişte, are 7.100 de locuitori şi are două sate componente: Teiş şi Şotânga.

sotanga-07

error: Conţinut protejat !!