Ziua comunei Bucșani

Ziua comunei Bucșani

Locuitorii din Bucșani, judeţul Dâmboviţa, au serbat, vineri, de Sfânta Maria, Ziua Comunei.

Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, a fost prezent de Ziua Comunei, a mers la spectacolul organizat cu acest prilej în parcul Dalles şi a stat de vorbă cu localnicii.

”Vă urez la mulţi ani cu prilejul Zilei Comunei, sunt fericit că particip alături de dumneavoastră la această manifestare şi vreau să vă transmit că vă puteţi baza pe mine”, a spus preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu.

ipp

Aflată de o parte şi de alta a râului Ialomiţa, comuna Bucșani, judetul Dambovita este formată din patru sate: Bucşani, Hăbeni, Racoviţa şi Răţoaia. Comuna este situată la  la 20 km faţă de Târgovişte, 35 de km faţă de Ploieşti şi 65 de km de Bucureşti.

Pe teritoriul comunei Bucşani se află zimbraria „Neagra”, cea mai mare rezervaţie de zimbrii din România.

În Bucşani există parcul „Dalles”, care este situat în continuarea râului Ialomiţa la aproximativ 100 m de albia râului Ialomiţa. În centrul parcului se află statuia de bronz a lui Jean Dalles (boierul ce a trăit pe teritoriul comunei Bucşani), pe un soclu înalt. Statuia este încadrată de cinci stejari cu diametrul de 80 de centimetri.

Speciile de arbori prezentate în acest parc sunt: plop alb, tei, carpen, jugastru, castan porcesc platani, ulm, plop euro american, salcâm, larice, mesteacăn, arţar, nuc, dispuşi în alei cu fiecare specie, unele în linie dreaptă cu orientare E-V şi altele cursate.

Primar al comunei Bucşani este Niţă Constantin.

 

error: Conţinut protejat !!