Volei: Victorie categorică pentru CSM Târgovişte la debutul în Campionatul Naţional de Volei Feminin

CSM Târgovişte a debutat într-o nouă ediţie a Campionatului Naţional de Volei Feminin Divizia A1 cu o victorie în faţa CSM-ului din Bucureşti, scor 3-0 (25-12, 25-18, 25-17).

Târgoviştencele au dominat pe întreaga durată a partidei, nicio clipă nu s-a pus la îndoială cine va câştiga meciul.

„Echipa noastră de volei a debutat cu o victorie importantă în noul sezon al Campionatului Naţional de Volei Feminin, impunându-se astăzi pe teren propriu împotriva echipei CSM Bucureşti. Într-o sală plină de energie, voleibalistele noastre au dominat partida şi au reuşit să-şi asigure un succes clar. Fetele noastre au intrat pe teren motivate şi bine pregătite, arătând încă din primele minute o coordonare excelentă şi un joc colectiv solid. Cu un atac eficient şi o apărare foarte bună, ele au reuşit să controleze ritmul partidei. Susţinerea publicului a fost un factor esenţial în menţinerea moralului ridicat, contribuind la această primă victorie de pe teren propriu”, a transmis CSM Târgovişte pe pagina de Facebook, la încheierea meciului.

Pentru CSM Târgovişte au marcat: Adeola Owokoniran-15 puncte; Maria Schlegel Mosegui-13 puncte; Ana Malesevic-12 puncte; Riley Wagoner-10 puncte; Ljubica Milojevic- 5 puncte; Marina Anghelache-1 punct. Partida s-a desfăşurat de la ora 18.00, în Sala Ioan Valerian din Târgovişte.

„Victoria împotriva CSM București reprezintă un început excelent pentru echipa noastră în acest sezon, oferind o bază solidă pentru confruntările viitoare din campionat și bineînțeles pentru meciul din Challenge Cup, care va avea loc miercuri, 9 octombrie, ora 18:00, în Sala Ioan Valerian”, a mai transmis clubul târgoviştean.

error: Conţinut protejat !!