Site icon stiriDB

Volei feminin: CSM Târgovişte, victorie la primul meci acasă din 2016

csm-unic-piatra-neamt-01

Voleibalistele de la CSM Târgovişte au învins, miercuri, în primul meci jucat acasă în acest an, pe Unic Piatra Neamţ, cu scorul de 3-0 (25-15, 25-19, 25-23).

Finalul partidei a fost unul neobişnuit, după ce târgoviştencele au ratat patru mingi de meci, iar la ultima arbitrul a fost indecis cui să acorde punctul. Iniţial punctul a mers la echipa din Piatra Neamţ, dar apoi arbitrul s-a răzgândit şi l-a acordat CSM-ului.

Lupta pentru titlu se anunţă una foarte grea anul acesta, echipele de pe podium având parcursuri foarte bune. Diferenţa între ele se va face doar după meciurile directe dintre cele trei: Alba-Blaj, CSM Bucureşti, CSM Târgovişte.

A fost primul meci la Târgovişte pentru noul antrenor al CSM-ului, sârbul Zoran Terzic, cel care de la începutul anului l-a înlocuit pe italianul Stefano Micoli. Şi la nivelul lotului echipei din Târgovişte s-au făcut întăriri, în pauza competiţională fiind aduse trei jucătoare sârbe: Suzana Cebic, Bianka Busa şi Marta Drpa.

Noul antrenor al CSM Târgoviște, sârbul Zoran Terzic