Site icon stiriDB

Volei feminin: CSM Târgovişte câştigă la Bacău şi merge în finală

volei-csm

Voleibalistele de la CSM Târgovişte au câştigat, joi, meciul cu echipa campioană Ştiinţa Bacău, în a cincea partidă a semifinalei Diviziei A1.

Scorul a fost Ştiinţa Bacău – CSM Târgovişte 1-3 (25-23, 17-25, 14-25, 21-25).

Jucătoarele antrenate de Dragan Nesic au depăşit toate aşteptările, reuşind o victorie clară chiar pe terenul campioanei.

Meciul a început cu un prim set echilibrat, echipa din Bacău reuşind să îl câştige la două puncte diferenţă. În seturile următoare CSM a arătat că e echipa mai lucidă şi s-a instalat categoric la conducerea jocului.

În tribunele din Bacău, echipa din Târgovişte a avut parte de o galerie formată din baschetbalistele de la CSM, şi ele finaliste în Liga Naţională de Baschet Feminin.

În finala Diviziei A1 de volei feminin, CSM Târgoviște va întâlni pe CS Volei Alba-Blaj.