Compania de Apă Târgovişte Dâmboviţa a organizat, vineri, o vizită la trei obiective ale proiectului european de extindere şi modernizare a infrastructurii de apă în judeţul Dâmboviţa.
Acţiunea face partde din Campania de informare derulată în cadrul proiectului „Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată în Judeţul Dâmboviţa” cofinanțat de Uniunea Europeană din Fondul de Coeziune prin Programului Operațional Sectorial Mediu.
La această activitate au participat directorul Companiei de Apă Târgovişte Dâmboviţa, Dorin Staicu, şi managerul de proiect Petre Miriţă. Vizitele au fost efectuate la staţia de epurare Târgovişte Sud, Staţia de pompare Casa Albă și a frontului de captare Dragomireşti Nord.
”Evenimentul s-a încheiat cu o sesiune pentru întrebări şi răspunsuri-formularea concluziilor la hotel Valahia, unde s-au distribuit materiale informative si de promovare. Această acțiune a reprezentat un bun prilej de a cunoaşte mai bine care sunt beneficiile dar şi provocările pe care le implică pe termen mediu şi lung implementarea proiectului ‘Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Dâmboviţa’ pentru locuitorii judeţului deserviţi de către Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița”, se arată într-un comunicat al companiei.
În valoare de 140 de milioane de euro, proiectul cu fonduri europene vizează modernizarea, extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi canalizare, staţii de epurare în municipiile Târgovişte şi Moreni, precum şi alte patru oraşe Fieni, Titu, Găeşti şi Pucioasa.
Proiectul de extindere şi modernizare a sistemului de alimentare cu apă demarat de Compania de Apă Dâmboviţa va rezolva problema alimentării cu apă şi a canalizării în mediul urban. De noua infrastructură de apă şi canalizare vor beneficia aproximativ 170.000 de dâmboviţeni.
Proiectul a demarat în 2010 şi are termen de finalizare decembrie 2014.