Președintele PSD Victor Ponta participă sâmbătă, 9 mai 2015, începând cu ora 11.00, la evenimentul „1000 de noi activişti PES pentru o stângă europeană”, organizat de PES activists România la Casa de Cultură a Sindicatelor din Târgovişte, se arată într-un anunţ de presă al PSD.
La eveniment vor lua parte europarlamentarul Victor Negrescu (președinte al PES activists România), preşedintele PSD Dâmboviţa Adrian Ţuţuianu, alături de aproximativ 1000 de persoane care au intrat recent în PES activists Dâmboviţa şi, în consecinţă, în Partidul Social Democrat.
”Evenimentul va marca înscrierea în Partidul Social Democrat a 1000 de noi membri PES activists România doar în organizaţia Dâmboviţa, PES activists România ajungând în prezent la 8000 de membri în toată ţara”, se mai arată în comunicatul PSD.
(foto arhivă)