Victor Babiuc a fost eliberat, decizia Tribunalului Dâmboviţa este definitivă
Fostul ministru al Apărării Victor Babiuc a fost eliberat condiţionat, vineri, decizia Tribunalului Dâmboviţa fiind definitivă.
Victor Babiuc a fost condamnat la doi ani de închisoare în dosarul schimbului de terenuri dintre George Becali şi MapN, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă calificată. El a fost eliberat condiţionat în decembrie anul trecut, după ce a executat opt luni de detenţie, însă decizia a fost contestată de procurori.
DNA susţine că, în perioada 1996 – 1999, în calitate de administrator al terenurilor domeniului proprietate publică a statului din zona Voluntari (fosta Fermă Roşia), MApN a efectuat două schimburi de terenuri cu George Becali, suprafaţa totală cedată acestuia în urma celor două schimburi fiind de 28,89 ha teren arabil intravilan, schimburi ce au avut drept consecinţă prejudicierea statului român cu suma totală de aproximativ 900.000 de dolari.