Site icon stiriDB

Vezi în timp real traseul lui Moş Crăciun

Copiii din întreaga lume pot vedea în timp real parcursul lui Moş Crăciun, pe pagina http://www.noradsanta.org.

Comandamentul Nord-American de Apărare Aerospaţială (NORAD) a lansat o versiune care include jocuri şi activităţi pentru copii, în opt limbi – engleză, franceză, spaniolă, germană, italiană, japoneză, portugheză şi chineză.

De la baza din Colorado Springs, membrii NORAD urmăresc călătoria prin intermediul radarelor, sateliţilor, avioanelor şi camerelor speciale.

Oficiali ai Pentagonului au semnalat că ”s-a verificat capacitatea tuturor acoperişurilor pe care vor ateriza renii”.

În plus, navele Marinei Militare ”sunt pregătite să ducă la bun sfârşit orice operaţiune de salvare a cadourilor pierdute, dacă va fi necesar”.

De la ora 10.00 GMT, voluntarii le răspund la telefon celor care vor să-l localizeze pe Moş Crăciun la numărul gratuit 1-877-446-6723 sau prin poşta electronică noradtrackssanta@outlook.com.

Obiceiul de a-l urmări pe Moş Crăciun a început în 1955, când o companie din Colorado Springs a publicat un anunţ prin care îi invita pe copii să vorbească la telefon cu Moş Crăciun, dar în locul numărului său de telefon l-a dat pe cel al liniei directe a comandantului şef al CONAD (Comandamentul de Apărare Aeriană Continentală).