Site icon stiriDB

Vasile Blaga: Florin Popescu a lăsat datorii mari la PDL

Florin Popescu a lăsat datorii mari la PDL, atât din campania electorală din 2012, cât şi din anii anteriori, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, la Târgovişte, preşedintele PDL, Vasile Blaga.

”Îmi pare rău de răul oricărui om. Nu ştiam de lucrurile acestea, ştiu în schimb de datorii foarte mari lăsate la PDL”, a precizat Blaga.

DNA a cerut aviz pentru arestarea preventivă a lui Florin Popescu, în dosarul în care acesta este acuzat că a cerut administratorului unei firme aproximativ 70 de tone de pui, în valoare de peste 400.000 lei, pentru a le da cetăţenilor în campania electorală din iunie 2012.

Florin Popescu a fost preşedinte al PDL Dâmboviţa, în perioada 2008-2012 a fost preşedinte al consiliului judeţean. La sfârşitul anului 2013 a fost exclus din PDL, iar anul acesta s-a înscris în Partidul Mişcarea Populară. Popescu a anunţat, joi, că se suspendă, până la clarificarea situaţiei sale juridice, din orice funcţie din PMP. El este secretar general al PMP şi şef de campanie la nivel naţional.

În decembrie 2012, Florin Popescu a obţinut un mandat de deputat în colegiul Târgovişte.