Universitatea Valahia din Târgovişte aniversează, pe 1 iunie, 25 de ani de la înfiinţare şi marchează evenimentul prin colocvii, sesiuni şi comunicări ştiinţifice, expoziţii şi concerte.
Joi, într-o şedinţă festivă a Senatului universităţii, au fost acordate diplome de excelenţă celor patru rectori pe care universitatea târgovişteană i-a avut de la înfiinaţre: Florea Oprea, Sorin Zaharia, Ion Cucui, Călin Oros.
”După 25 de ani suntem o universitate comprehensivă şi antreprenorială, competitivă naţional şi cu vizibilitate internaţională, o universitate de talie medie în spectrul universităţilor româneşti, peste 7.500 de studenţi şcolarizaţi în 37 de programe de licenţă, 34 programe de master şi şase şcoli doctorale, cu 300 de cadre didactice. Suntem o universitate care a obţinut calificativul grad de încredere ridicat, în urma evaluării ARACIS (Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior, n.r.) din 2016 şi care are în componenţă 10 facultăţi, din care nouă la Târgovişte şi una la Alexandria”, a spus rectorul Universităţii Valahia Târgovişte, Călin Oros.
Joi după amiaza va avea loc şi o ”paradă a educaţiei” în centrul municipiului Târgovişte, iar seara, la campusul universităţii, va fi un foc de artificii.
Manifestările ‘Valahia25’ au început în urmă cu câteva zile, au fost colocvii, sesiuni de comunicări ştiinţifice, o expoziţie şi o lansare de carte ‘Valahia25’. Cei interesaţi au putut vizita campusul universitar în cadrul ‘Open Doors’, au primit informaţii despre facultăţi, despre programele educaţionale şi dotările unităţii de învăţământ superior.
Vineri manifestările se încheie cu un concert rock susţinut de formaţiile Trooper şi Timpuri Noi.
Universitatea Valahia s-a înfiinţat prin Hotărârea Guvernului României nr. 288 din 01.06.1992.
Dacă la înființare Universitatea Valahia din Târgoviște avea în structura sa două facultăți, un colegiu universitar, 14 specializări universitare și circa 700 de studenți, acum are 10 facultăți, 35 de specializări universitare, studii de masterat și doctorat, pregătirea și perfecționarea personalului didactic și învățământul deschis la distanță. În prezent, la toate formele de învățământ, studiază aproximativ 7.500 de studenți sub îndrumarea a 300 de cadre didactice.
Valahia este singura instituţie de învăţământ superior care, după 1989, a construit de la zero un campus universitar.