Instalaţia de fabricare măşti chirurgicale de la Uzina de produse speciale Dragomireşti, judeţul Dâmboviţa, funcţionează, într-adevăr s-a mai defectat, dar sunt gata un milion de măşti şi se fac negocieri pentru comercializarea lor, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, preşedintele PNL Dâmboviţa, Virgil Guran.
Asta înseamnă că instalaţia inaugurată la sfârşitul lunii aprilie a funcţionat doar trei zile, pentru că producţi lunară anunţată este de peste 300.000 de măşti pe zi.
„Vă informez următorul lucru: ceea ce se vehiculează, cred că de la PSD plecată treaba sau nu ştiu de unde o fi plecat, că acele instalaţii nu funcţionează, nu este adevărat. Că au avut defecţiuni şi se mai defectează, eu vă spun, sunt om de afaceri de 30 de ani şi am afacere unde am instalaţii, uneori mi se defectează şi de două ori pe zi, credeţi-mă. Se întâmplă. Şi aici se întâmplă, dar instalaţiile funcţionează, primele un milion de măşti sunt pregătite pentru vânzare şi zilele astea se fac negocierile pentru a se vinde şi funcţionează în continuare. Şi o să vedeţi că o să se producă măşti în continuare”, a spus, miercuri, Guran, care este consilier de stat pentru ordine publică și siguranța cetățeanului în cadrul cancelariei prim-ministrului.
Guran a recunoscut că până acum nu s-a vândut nicio mască produsă la Dragomireşti.
„Este adevărat că productivitatea, ţinând cont că este o societate de stat şi am avut întâlnire la Guvern cu liderii de sindicat din toată industria de apărare şi ne-am pus problema pregnantă acolo, oameni buni trebuie să ne aliniem la standardele mondiale dacă vrem să producem armament. Şi atunci şi aici trebuie să înţeleagă acei lucrători care sunt încă cu mentalitatea de lucrător la stat că există o productivitate, că există o disciplină a muncii. De asta, într-adevăr, nu sunt performanţe deosebite în productivitate, dar vă asigur că funcţionează”, a precizat Virgil Guran.
La sfârşitul lunii mai, în mass media apărea informaţia că linia de producţie măşti de la Dragomireşti, care a costat un milion de dolari, s-a stricat la doar o zi după punerea în funcţiune. Din informaţiile din spaţiul public reiese că instalaţia s-a stricat chiar în ziua inaugurării, la care a fost prezent Orban.
Premierul Ludovic Orban a anunţat că a solicitat demararea unei anchete pentru a vedea de ce a fost oprită temporar producţia de măşti de protecţie în fabricile Romarm.
”I-am solicitat domnului ministru o anchetă pentru a verifica care sunt motivele pentru care a fost oprită temporar producţia şi, evident, sunt convins că domnul ministru va lua toate deciziile care se impun pentru a relua producţia şi a putea asigura pe piaţa românească, din producţie internă, o cantitate şi de la compania din Dragomireşti, de aici din judeţul Dâmboviţa”, declara premierul pe 28 mai.
Linia de producţie măşti chirurgicale de la Dragomireşti a fost inaugurată de Ludovic Orban pe 29 aprilie anul acesta. Premierul anunţa la acel moment că Uzina de produse speciale de la Dragomireşti va produce măşti de tip FFP 3 şi măşti chirurgicale, capacitatea de producţie zilnică fiind de 70.000 – 75.000 de măşti FFP 3 şi între 300.000 – 350.000 de măşti chirurgicale.