Ucigașul adolescentei din Fieni a fost arestat preventiv

Ucigașul adolescentei din Fieni a fost arestat preventiv

Tânărul de 23 de ani care a înjunghiat-o mortal pe eleva de 17 ani din Fieni a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, informează, duminică, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Dâmboviţa.

Incidentul a avut loc vineri seara, autorul faptei fiind fostul iubit al fetei.

Actualul prieten o lăsase pe fată la doar căţiva metri de casă, după ce au fost în oraş, atunci, a apărut lângă ea tânărul de 23 de ani cu care a avut o relaţie. Orbit de gelozie, băiatul a atacat-o şi a înjunghiat-o de mai multe ori cu un cuţit. Disperată, ea a încercat să scape din mâinile lui şi a strigat după ajutor. Părinţii au auzit, au ieşit şi au găsit-o prăbuşită în faţa casei.

Se pare că fata era hărţuită de fostul iubit, care nu concepea ca ea să fie cu altul şi nu cu el.

Cristina era eleva la Liceul nr 4 din Târgoviște şi era legitimată la CSS Târgoviște, făcând parte din echipa de handbal a clubului.

error: Conţinut protejat !!