Ţuţuianu: Am înregistrat la Tribunal o cerere de suspendare a executării hotărârii CExN de excludere din PSD
Senatorul Adrian Ţuţuianu a anunţat, vineri, că a promovat o contestaţie împotriva hotărârii Comitetului Executiv Naţional al PSD de excludere a sa din partid şi a înregistrat, totodată, la Tribunalul Dâmboviţa o cerere de suspendare a executării acesteia până la pronunţarea unei soluţii definitive în dosarul de fond al cauzei.
„Deşi suntem la 11-12 zile de la data aplicării sancţiunii, nici până astăzi hotărârea Comitetului Executiv Naţional nu mi-a fost comunicată nici mie, nici organizaţiei judeţene. De asemenea, nu a fost comunicată nici hotărârea privind desemnarea unui preşedinte interimar al organizaţiei judeţene. Dat fiind refuzul comunicării acestei hotărâri, am decis şi am promovat ieri contestaţia împotriva hotărârii aşa cum este ea cunoscută din spaţiul public, urmând ca eventuale adăugiri să aduc la această contestaţie dacă cineva va voi vreodată să mi-o comunice. Tot ieri am înregistrat, la Tribunalul Dâmboviţa, o cerere de suspendare a executării hotărârii CExN al PSD, din data de 5 noiembrie 2018, hotărâre prin care s-a dispus excluderea subsemnatului din PSD. Am cerut, pe cale de ordonanţă preşedenţială, suspendarea acestei hotărâri până la pronunţarea unei hotărâri definitive în dosarul de fond care are ca obiect cererea de anulare a hotărârii CExN din data de 5 noiembrie 2018”, a precizat Ţuţuianu, într-o conferinţă de presă.
El a adăugat că orientarea sa politică va fi în continuare de centru-stânga, menţionând că va rămâne senator independent până când va epuiza toate căile de atac care i-ar permite reîntoarcerea în PSD.
„Pentru a lămuri de la început şi a pune capăt zvonisticii specifice din judeţ, promovată intens de unii şi de alţii, vreau să vă spun: am fost, sunt şi voi fi de centru-stânga. În al doilea rând, am să uzez de toate mijloacele statutare şi legale pentru a reveni în PSD. În al treilea rând, nu am negociat, nu negociez şi nu intenţionez să negociez pentru trecerea la vreun politic. Nici la Pro România, nici la ALDE, nici la PNL, nici la UDMR, nici la Partida Romilor. Voi rămâne senator independent până când voi epuiza toate căile de atac, statutare şi legale, care mi-ar permite o reîntoarcere în PSD”, a afirmat Ţuţuianu.