Procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Dâmboviţa au reţinut trei agenţi de poliţie şi un ofiţer de jandarmi, aceştia fiind acuzaţi că au sprijinit o grupare care sustrăgea produse petroliere din conductele magistrale de transport amplasate în judeţul Dâmboviţa.
În acelaşi dosar, procurorii au mai reţinut alte trei persoane, în urma unor percheziţii efectuate miercuri pe raza judeţelor Dâmboviţa şi Prahova, la locuinţele membrilor grupării.
Potrivit unui comunicat al DIICOT, din cercetările efectuate în cauză rezultă că inculpaţii au sustras produse petroliere din conductele magistrale de transport amplasate în judeţul Dâmboviţa.
Activitatea grupării fost sprijinită de trei agenţi de poliţie, care deţineau funcţia de şef de post în cadrul IPJ Dâmboviţa, suspectaţi că au asigurat sprijin inculpaţilor pentru a nu fi depistaţi în timpul săvârşirii furturilor şi un ofiţer de jandarmi din cadrul IJJ Dâmboviţa, suspectat că a furnizat inculpaţilor informaţii privind traseul şi orarul patrulelor mobile care asigurau paza conductelor de transport produse petroliere.
Prejudiciul în acest caz se ridică la aproximativ 1,2 milioane de lei.
Cele şapte persoane reţinute vor fi duse în instanţă cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.
Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Dâmboviţa, Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Ploieşti şi Inspectoratului de Poliţie al judeţului Dâmboviţa şi lucrătorilor din cadrul Inspectoratelor Judeţene de Jandarmi Dâmboviţa şi Prahova.
Suportul tehnic şi informativ a fost asigurat de către Serviciul Judeţean de Informaţii şi Protecţie Internă Dâmboviţa.