Trei dintre directorii Companiei de Apă Târgovişte Dâmboviţa (CATD) şi-au luat concediu medical după ce primarul Târgoviştei, Cristian Stan, şi preşedintele CJ Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, au cerut demisia întregii conduceri a companiei de apă.
Cei trei sunt Mircea Constantin, Ninel Cimpoacă şi Valentin Hossu. ”Nesimţiţi” i-a făcut Ţuţuianu pe cei trei.
”Astăzi (miercuri, n.r.) am aflat cu stupoare, și asta arată caracterul prost al unor oameni, uneori caracterele proaste le cunoști în momente de criză, că și directorul general, Mircea Constantin, s-a îmbolnăvit brusc. Deci, la momentul ăsta, avem îmbolnăviți brusc, ca să nu-și îndeplinească atribuțiile de serviciu: directorul general Mircea Constantin, directorul tehnic Ninel Cimpoacă și directorul secții operaționale Valentin Hossu. Deci, practic, trei dintre ei s-au dus acasă, se odihnesc, unul am înțeles c-a fost plecat și prin străinătate, motiv pentru care, o spun astăzi public, voi sesiza Direcția de Sănătate Publică, Parchetul Dâmbovița și Colegiul Medicilor pentru a verifica cine sunt medicii și în ce condiții au dat concedii medicale celor trei”, a declarat preşedintele CJ Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu.
Acesta a adăugat că directorii din CATD vor răspunde pentru situaţia în care au adus compania.
”N-am nicio îndoială că Mircea Constantin și ceilalți directori care au dus compania în această situație că nu vor răspunde penal și civil de pagubele create. Este incredibil să fii atât de iresponsabil și să-ți iei concediu medical când lucrurile ar fi trebuit rezolvate ieri. N-am văzut nesimțiți mai mari decât aceștia trei. Și o spun clar: nesimțiți. Dacă eram în cârje, cu ambele picioare rupte, luam deciziile pe patul de spital sau veneam, de mă duceau pe brațe în birou și semnam o hârtie ca să iau deciziile necesare într-o asemenea situație”, a afirmat Ţuţuianu.
Primarul Târgoviştei, Cristian Stan, a spus că principala problemă a conducerii companiei de apă este lipsa de decizie și de asumare a răspunderii.