Trei containere vor fi montate în curtea Spitalului Judeţean Târgovişte în locul corturilor de triaj
Corturile de triaj din curtea Spitalului Judeţean Târgovişte vor fi înlocuite cu trei containere modulare încălzite, a anunţat, marţi, preşedintele CJ Dâmboviţa, Corneliu Ştefan.
„Am promis de la începutul mandatului de președinte al Consiliului Judeţean Dâmboviţa că principala mea prioritate este sănătatea dâmbovițenilor. Trebuie să facem tot ceea ce este posibil pentru sănătatea oamenilor, iar orice investiție care aduce un plus în sistemul medical este întotdeauna binevenită. Ca urmare a angajamentului luat în fața dâmbovițenilor, trei ansambluri modulare de containere încălzite se montează la această oră la Spitalul Județean de Urgenţă Târgoviște. Acestea vin în sprijinul pacienților suspecți sau diagnosticați cu COVID-19, care au nevoie de condiții cât mai bune de așteptare înainte de a fi preluați de medicii spitalului”, a precizat Corneliu Ştefan.
Conform acestuia, până vineri, astfel de spații de așteptare se vor monta la ambulatoriul de specialitate (container cu suprafaţa de 44 mp), în Policlinică și la Unitatea Primiri Urgențe (container de 75 mp), dar și la Secția de Boli Infecțioase (container de 75 mp).
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a anunţat, marţi, că la nivelul judeţului au fost înregistrate 148 de noi cazuri de COVID-19. De la începutul pandemiei au murit, la nivel de judeţ, 315 persoane care au avut SARS-CoV-2.