Senatorii şi deputaţii au respins, marţi, în şedinţă comună, rapoartele de activitate pe ultimii trei ani ale Avocatului Poporului.
Au fost respinse rapoartele de activitate ale Avocatului Poporului pe anii 2018 – cu 245 de voturi „pentru” şi unul contra, 2019 – 187 de voturi „pentru” şi 23 de voturi contra şi 2020 – cu 242 voturi „pentru” şi 35 împotrivă.
Senatorul PSD Titus Corlăţean, care a precizat că intervine într-o şedinţă „în care condiţiile caracterului neregulamentar sunt confirmate”, a susţinut că respingerea rapoartelor, în special a celui din anul 2020, reprezintă doar un pretext „cu iz stalinist” pentru schimbarea Avocatului Poporului.
„Avocatul Poporului este o instituţie de rang constituţional fundamentală pentru orice democraţie de tip occidental şi care trebuie să funcţioneze în deplină şi garantată independenţă. Am citit cu atenţie şi interes, în principal, Raportul Avocatului Poporului pe anul 2020 – an de pandemie şi de restricţii – un document complet, de 124 de pagini, dar şi raportul comun al Comisiilor juridice, document foarte interesant, de 12 pagini şi un pic. Remarc cu apreciere volumul uriaş de activitate al instituţiei Avocatului Poporului şi modul independent în exercitarea competenţelor în domenii esenţiale pentru drepturile şi libertăţile fundamentale”, a arătat Corlăţean.
El i-a întrebat pe preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului dacă au lecturat raportul pe anul 2020, în care sunt menţionate, de exemplu, domeniile în care există cele mai numeroase plângeri ale cetăţenilor români, în total 14.000, precum accesul liber la justiţie, dreptul la sănătate, dreptul la un nivel de trai decent, protecţia copiilor şi tinerilor, dar şi actele de tortură în locurile de detenţie.
„În esenţă, o activitate laborioasă, cu atât de puţine resurse alocate de guvernanţi. Am încercat, pe de altă parte, să înţeleg raţiunea de schimbare a Avocatului Poporului şi acest raport negativ cu privire la activitatea din 2020 este, de fapt, pretextul pentru a proceda la schimbarea Avocatului Poporului. (…) Am simţit un iz a vechilor metehne staliniste din anii ’50, de a acuza cu orice preţ şi de a inventa pretexte, un fel de tribunal al poporului. (…) Este ruşinoasă inventarea unor obligaţii care nu aparţin unei instituţii independente şi de rang constituţional. (…) Noi nu rezonăm ideologic cu doamna Renate Weber, dar avem însă de apărat funcţionarea unor astfel de instituţii independente”, a afirmat senatorul PSD, care a susţinut că cei de la Putere „au fost deranjaţi” că Avocatul Poporului a sesizat neconstituţionalitatea unor măsuri luate pe perioada pandemiei.