Titus Corlăţean, PSD: Am votat din solidaritate şi pentru a îi susţine pe cei ce astăzi poate că nu mai au o speranţă
Senatorul PSD Titus Corlăţean a declarat că a votat duminică „din solidaritate cu toţi românii care poate astăzi trec prin clipe mai dificile, prin încercări”.
„Am votat astăzi din respect şi din solidaritate cu toţi dâmboviţenii şi cu toţi românii care poate astăzi trec prin clipe mai dificile, prin încercări. Am votat din solidaritate şi pentru a-i susţine pe toţi cei care astăzi poate că nu mai au o speranţă. Am votat cu gândul la copiii noştri şi pentru ca dreptul lor la educaţie să nu le mai fie încălcat. Am votat din respect şi din solidaritate pentru toţi cei care muncesc cinstit în România, pentru producătorii români care au fost alungaţi în stradă, în frig, dar şi pentru a-i putea ajuta prin redeschiderea imediată a pieţelor”, a spus Tutus Corlăţean.
Acesta a adăugat că a votat cu încredere, cu credinţă şi pentru ca nimeni să nu îndrăznească să răpească bucuria sărbătorilor de Crăciun.
„Am votat pentru a putea ajuta rapid mediul economic, întreprinzătorii din România care au nevoie atât de mult de sprijin concret pentru a-şi salva afacerile, pentru a păstra locurile de muncă. Am votat din respect şi din solidaritate pentru toţi salariaţii care muncesc cinstit în România. Am votat cu credinţă, am votat, nu în ultimul rând, pentru ca nimeni să nu îndrăznească să răpească bucuria sărbătorilor de Crăciun şi pentru ca nimeni să nu mai îndrăznească să mai intimideze această ţară, pentru ca nimeni să nu împiedice pe români să se bucure de credinţa lor creştină strămoşească. Am votat cu încredere şi îi invit pe toţi dâmboviţenii, pe toţi românii, să iasă la #vot pentru a reda speranţa României şi românilor!”, a mai spus Titus Corlăţean.
Acesta a votat duminică la secţia din incinta Colegiului Naţional „Constantin Cantacuzino” din Târgovişte.