Site icon stiriDB

Titus Corlăţean, întâlnire cu ambasadorul Israelului la Bucureşti

Teme privind cooperarea bilaterală de ordin politic şi economic, care are la bază relaţiile solide de prietenie dintre România şi Statul Israel, au fost abordate în întâlnirea preşedintelui Comisiei de politică externă a Senatului României, Titus Corlăţean, cu ambasadorul Statului Israel la Bucureşti, David Saranga.

Potrivit unui comunicat al Senatului transmis joi cei doi oficiali au căzut de acord asupra necesităţii promovării unei agende ambiţioase de contacte interparlamentare, în acest an, la nivelul Comisiilor de politică externă din Parlamentul României şi Knesset, al Grupurilor parlamentare de prietenie şi al altor structuri parlamentare competente. Cu acest prilej, senatorul Corlăţean a susţinut oportunitatea realizării unor noi forumuri G2G, care să fie găzduite la Bucureşti, la nivelul Guvernelor României şi Statului Israel, conform înţelegerilor politice anterioare.

Totodată, au fost abordate subiecte legate de cooperarea în plan multilateral, precum soluţionarea procesului de pace din Orientul Mijlociu, dosarul nuclear iranian şi tema necesităţii coordonării, în continuare, a eforturilor pentru combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării şi discursurilor bazate pe ură.

„Senatorul Corlăţean a dezavuat proiectul de lege depus la Senat, sub forma unei iniţiative parlamentare individuale, din spectrul politic de dreapta din România, care reintroduce indirect posibilitatea ca foştii legionari şi fascişti, precum şi copiii acestora, să primească indemnizaţii din partea statului român. Corlăţean a precizat că va ridica acest subiect în plenul Senatului, pentru a determina respingerea proiectului de lege sus-menţionat”, se arată în comunicat.

Corlăţean a solicitat ambasadorului Statului Israel adoptarea unui set de măsuri de securizare permanentă a aşezământului românesc creştin-ortodox de la Ierusalim, care a fost recent obiectul unui atac şi al actelor de vandalism din partea extremiştilor religioşi. Oficialul român a exprimat aprecieri pentru poziţia adoptată de guvernul israelian, inclusiv de ambasadorul Statului Israel la Bucureşti şi pentru măsurile deja adoptate de autorităţile israeliene.

Senatorul Corlăţean a reiterat poziţia cunoscută a României, privind necesitatea antamării procesului de negocieri care să permită atingerea obiectivului, încă fezabil, al celor două state, Israel şi Palestina, care să coexiste în pace şi securitate în regiunea sus-menţionată.

Din punct de vedere al relaţiilor dintre UE şi Statul Israel, senatorul Corlăţean a confirmat faptul că România este un susţinător constant al oportunităţii reluării activităţii Consiliului de Asociere UE – Israel cât mai curând posibil, se mai arată în comunicat.