Tineri prinşi, după ce au furat toba catalitică de la mai multe maşini parcate în Târgovişte

Tineri prinşi, după ce au furat toba catalitică de la mai multe maşini parcate în Târgovişte

Un tânăr de 19 ani a fost reţinut şi un altul, de 18 ani, este sub control judiciar, după ce au furat toba catalitică de la mai multe maşini parcate în Târgovişte, informează, marţi, IPJ Dâmboviţa.

Tânărul de 19 ani reţinut pentru 24 de ore este din Ploieşti şi este cercetat pentru furt calificat.

„Din cercetările efectuate a reieşit faptul că, în cursul lunii februarie a.c., în timp ce ar fi avut faţa acoperită, bănuitul ar fi participat în mod nemijlocit şi ar fi asigurat zona comiterii faptelor în timp ce un alt tânăr, în vârstă de 18 ani, ar fi sustras toba catalitică de la şapte autoturisme parcate în municipiul Târgovişte. Astăzi (marţi, n.r.), bănuitul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgovişte pentru dispunerea unei măsuri preventive. Precizăm faptul că celălalt tânăr se află sub măsura controlului judiciar”, precizează IPJ Dâmboviţa.

Cercetările continuă pentru administrarea întregului probatoriu şi dispunerea măsurilor prevăzute de lege.

error: Conţinut protejat !!