Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat marți, la Târgoviște, într-o conferință de presă, că vede posibilă scindarea actualului PNL după alegerile prezidențiale, relatează Agerpres.
„Da. Eu văd posibilă o asemenea scindare pentru că nu toți… de exemplu, la Senat există o majoritate de senatori care nu sunt de acord cu actuala linie a partidului, cu actuala poziționare, care au venit și mi-au spus, au stat de vorbă cu mine și mi-au spus acest lucru. Mi-au spus că și la Camera Deputaților la fel, e aceeași frământare”, a afirmat Tăriceanu.
El a adăugat că primește semnale de la foștii colegi liberali, nemulțumiți de modul cum sunt tratați în PNL de democrat-liberali.
„Am început să primesc din ce în ce mai mult semnale, foarte mulți colegi care vin și îmi spun: ce ne facem, ăștia de la PDL ne-au încălecat, iau toate deciziile, trebuie după alegeri să facem un congres, noi. Care voi? Noi, PNL (…). Vrem să ne reunim, să ne reunificăm”, a susținut Călin Popescu Tăriceanu.
El a spus că unii dintre foștii colegi din PNL pot veni să se alăture noii construcții politice PLR, însă „acest lucru se va face într-o manieră selectivă”.
„Deci, în momentul acesta, într-adevăr îmi vin semnale foarte multe din partea unora care sunt în actualul PNL și care au o frământare legată de convingerile lor politice, o frământare suplimentară, care s-a accentuat în ultima perioadă, își dau seama că partidul actual este orice, dar nu este un partid liberal, nici în profilul ideologic, dar nici în stilul în care este condus și așteaptă să treacă alegerile ca să începem discuțiile. Sigur că unii dintre ei pot să vină să ni se alăture. Dar acest lucru îl vom face într-o manieră selectivă, de la caz la caz”, a afirmat Tăriceanu.
Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, s-a aflat marți în Dâmbovița, unde a vizitat două societăți comerciale din județ. El a fost însoțit de ministrul Muncii, Rovana Plumb, de președintele Consiliului Județean, Adrian Țuțuianu, de parlamentari și autorități locale.