Târgul Meșterilor Populari are loc în Parcul Mitropoliei din Târgovişte şi aici puteţi găsi costume populare la vânzare, obiecte artizanale făcute din fier forjat, podoabe, oale şi străchini din lut, linguri de lemn, turtă dulce. Un negustor priceput stoarce struguri chiar în mijlocul târgului preparând pe loc must pentru cei însetaţi.
Tot la târg puteţi mânca frigărui, mici, sarmale şi alte preparate, la terasele din parc.
Cei care vin la târg îşi pot cumpăra oale şi ceşcuţe din lut, precum şi farfurii de ceramică Horezu.
Zilele Cetății Târgoviște au loc în perioada 5-10 septembrie, manifestările având loc în centrul municipiului, în Parcul Chindia și la Curtea Domnească.
PROGRAMUL ZILELOR CETĂȚII TÂRGOVIȘTE 2014
În Târgul meşteşugarilor mai puteţi găsi icoane pictate pe sticlă, pe lemn, dar şi pe suport neobişnuit: coji de ouă pisate, pietre de râu sau bucăţi de lemn.