Primul strat de asfalt pe Strada Gării din Târgvişte va fi turnat în această săptămână pe întreaga arteră rutieră, lucrările ce au loc în această zonă fiind unele mai ample, a anunţat, miercuri, primarul Târgoviştei, Cristian Stan.
„Continuă și lucrările de modernizare a străzii Gării din municipiul Târgoviște, arteră rutieră care iși va schimba complet înfățișarea și va oferi condiții foarte bune, atât conducătorilor auto cât și pietonilor! Până la finalul săptămânii, toată strada va fi asfaltată, la nivel de prim strat”, spune primarul Cristian Stan.
De remarcat că microbuzele care plecau spre Bucureşti nu mai ocupă integral trotuarul, practic acolo era o autogară care funcţiona chiar pe trotuar.
„Totodată, a început și montarea parapetului pietonal pe pasajul peste calea ferată pe DN 72, lângă Pavcom, urmând ca, dupa fixarea parapetului și turnarea celui de-al doilea strat de asfalt pe sensul acum în lucru, traficul sa fie deviat pe celălalt sens! Intervențiile fac obiectul unei investiții mai ample, finanțate din bani europeni, în cadrul căreia sunt reabilitate străzi in lungime de 5,4 km (bulevardele Mircea cel Bătrân si Regele Carol, străzile Lt. Stancu Ion, Gării, sunt modernizate stațiile de călători, sunt construite 3 stații de capăt de traseu, un depou pe strada Calea Ialomiței și sunt implementate sisteme integrate de management al transportului public. Toate stațiile vor fi monitorizate video, vor avea sisteme de informare pe bază de panouri în tehnologie LED, va fi implementat în plus și un sistem de management flotă, cu aplicații multiple. Cele 3 stații de capăt de traseu vor fi prevăzute cu sală de așteptare, info point, grupuri sanitare, inclusiv pentru persoane cu dizabilități, o cameră mama și copilul, sistem de ticketing, cel puțin 30 de locuri de parcare, inclusiv pentru taxi si persoane cu dizabilități. Valoarea contractului de execuție este de 50.649.225,49 lei”, spune primarul Cristian Stan.