Târgovişte: Trecerea lui Ciprian Prisăcaru la PSD, o dezamăgire pentru susţinătorii săi din PNL
Plecarea din PNL a fostului candidat la Primăria Târgovişte Ciprian Prisăcaru şi înscrierea acestuia în PSD continuă să provoace reacţii în spaţiul public dâmboviţean.
Liderii PNL Dâmboviţa Gabriel Grozavu şi Gabriel Plăiaşu au condamnat, într-o conferinţă de presă, plecarea din partid a lui Prisăcaru. Nu numai liderii politici locali au comentat subiectul. Un liberal i-a adresat o scrisoare deschisă lui Ciprian Prisăcaru.
Dragă Ciprian,
Am citit cu sentimente amestecate, epistola pe care ai adresat-o PSD-ului local acum câteva zile. Sentimente, care au trecut de la dezamăgire, la furie şi dezgust. Noi, cei care am făcut campanie electorală pentru tine în numele unui ideal politic, am fost înşelaţi iar miile de ore petrecute în stradă sau pe la uşile târgoviştenilor pe care încercam să-i convingem să-ţi acorde votul lor, s-au irosit degeaba. Tu nu ai avut sprijin politic, Ciprian? Ba ai avut, Ciprian, ai avut în spate un întreg aparat de sute sau chiar mii de oameni care s-a mobilizat, doar că tu erai mult prea preocupat de propria imagine, de selfie-uri şi de mesajele de pe telefon ca să mai fi şi eficient în campanie. Noi nu am uitat că, la acţiunile electorale, veneai două-trei minute, pentru poza de grup iar apoi dispăreai în ceaţă, lasandu-ne tot pe noi, cei pe care acum ii desconsideri, sa-ti faca treaba.
Ţi-aş mai aminti, dragă „tânăr de perspectivă”, asa cum crezi ca esti, şi inestimabilul tău aport la activitatea organizaţiei municipale: în cele trei luni în care ai fost preşedinte ai venit la şedinţe de patru ori!!! Iar la a doua dintre ele ai reuşit „performanţa” de a da afară din organizatie opt colegi, doar ca să faci pe şeful. Doar că, dragă Ciprian, un adevărat şef de organizaţie se ocupă de problemele celor cu care colaborează, pe când tu nu ai ştiut decât să cheltui fondurile pe care, cu bună-credinţă, membrii PNL Târgovişte le-au donat pentru buna funcţionare a organizaţiei. Ceea ce uiti tu sa afirmi si te caracterizeaza pe deplin ,este faptul ca timp de zece luni, in anul 2016 (inclusiv in precampanie si campania electorala) tu nu ti-ai platit nici macar cotizatia banala catre partid. Am observat că-ţi place tare mult să-ţi legi numele de sintagma „management performant”, doar că noi, cei din PNL, ştim foarte bine că astea-s nişte vorbe goale: fonduri… nu ştii decât să cheltui, idei… deloc, muncă pentru organizaţie…să nu care cumva! Singura noastră satisfacţie e că te-ai dus la PSD, ca să vadă şi ei ce „mare achiziţie politică” au făcut. Pentru că, fără nici o îndoială, vei trăda şi acest partid atunci când asta va servi interesul tău personal. Unul care a tradat o data, asta o să facă toată viaţa: ţine de caracter sau, mai bine zis, de lipsa acestuia.
Ce sa intelegem noi ,ca este natural sa schimbi partidul politic,asa cum iti schimbi sosetele, ca este natural sa imbratisezi o ideologie politica de stanga dupa ce ai luptat ani de zile impotriva ei, tu fiind de dreapta, ca este normal dupa ce ai fost primar de dreapta sa intri in echipa social-democrata pe care o admiri dupa cum ne declarai? Acest tip de politician care face aceasta miscare firesc, fara sa clipeasca si transmite targovistenilor ca asa este normal, ca daca in viata nu primesti destul din dreapta, atunci poti sa iei din stinga, este unul cameleonic de care ne dezicem 100%.
E trist, dragă Ciprian, să vezi cum un om din generaţia tânără, care ar trebui să „tragă” pentru schimbarea mentalităţilor, se comportă exact ca un activist PCR: linguşitor cu şefii politici, arivist şi lipsit de orice scrupule în relaţia cu colegii. Nu-ţi face iluzii, nu ai facut nimănui, dar absolut nimănui, nici un serviciu cântând ode PSD-ului local. Mai ales ţie, pentru că acum târgoviştenii au putut vedea cine eşti cu adevărat: un individ care pune pe primul loc interesul personal, uitand de valori, credinte si oameni.
Sper sa fi fericit cu noua alegere si sa nu uiti niciodata ca a fi om este mai presus decat orice functie vremelnica pe care o ocupi!
Aurelian Cotinescu