Târgovişte: Transport public special în ziua inaugurării stadionului, autobuze din 10 în 10 minute la stadion

Târgovişte: Transport public special în ziua inaugurării stadionului, autobuze din 10 în 10 minute la stadion

Primăria Târgovişte a anuţat că va fi organizat transport public special în ziua meciului Chindia – Voluntari, de vineri, 19 mai, la inaugurarea stadionului „Eugen Popescu”. Vor fi autobuze care vor veni la stadion la începutul şi finalul meciului din 10 în 10 minute.

„Va fi transport special pentru meci începând cu ora 17.45. Va fi o rută care va veni dinspre micro 12, 11, 9 şi una care va veni dinspre micro 6, 5, 4, 3. La fel la finalul meciului. Vor fi 8 autobuze în afară de cursele regulate cu staţie la Muntenia, de exemplu, şi vor fi aici pe Calea Domnească. Deci, se modifică pentru evenimentele sportive şi traseul şi vom avea transport public din 10 în 10 minute, începând cu ora 17.45, pentru a asigura şi afluirea şi defluirea în condiţii bune”, a aunţat, joi, într-o conferinţă de presă, primarul Târgoviştei, Daniel Cristian Stan.

Acesta a spus că vor fi unele restricţii de circulaţie auto pe străzile din apropierea stadionului şi îi încurajează pe suporteri să vină pe jos la meci.

„Un sfat pentru târgovişteni: să lase maşina acasă! Să vină pe jos. Oraşul e mic. În 20-30 de minute maxim îl faci pe jos. Se anunţă puţină ploaie, dar foarte puţină, până în meci, s-ar putea chiar să nu plouă deloc. Îţi ia mai mult să scoţi o maşină din aglomeraţie decât să vii pe jos din … eu ştiu, din micro 11 sau din micro 6. Că ajungi, în maxim 20 de minute eşti aici”, mai spune primarul Târgoviştei, Cristian Stan.

COMUNICAT – suplimentare curse cu ocazia meciului
dintre Chindia – Voluntari

SERVICII PUBLICE MUNICIPALE (operatorul de transport public târgoviștean) anunță publicul călător că în data de 19.05.2023, în Municipiul Târgoviște, vor fi suplimentate cursele pentru transportul public local, cu ocazia desășurării meciului de fotbal dintre CHINDIA TÂRGOVIȘTE și FC VOLUNTARI, începând cu ora 17:45, conform următorului program:

TRASEU 10 – CHINDIA TÂRGOVIȘTE

  1. Cu o cadență de 15 minute între curse: MICRO 11 – MINION – CATEDRALĂ – CARAIMAN – MUNTENIA – STADION (MUZEUL DE ISTORIE)
  2. Cu o cadență de 20 minute între curse: IALOMIȚA – DEALU MARE – GARĂ – PAVCOM – UNIVERSITATEA VALAHIA – GARAJ – POLIVALENTĂ – MICRO 3 – MICRO 5 – PIAȚA 2 BRAZI – STADION (MUZEUL DE ISTORIE)

Deplasările de la Stadionul Eugen Popescu se vor efectua respectând aceleași trasee, cu plecare de la Stadion (Muzeul de Istorie), după terminarea meciului de fotbal, începând cu ora 21:50.
Comunicat de presă Servicii Publice Municipale

error: Conţinut protejat !!