Parcul Mitropoliei din Târgovişte este în proces de reabilitare, iar autorităţile spun că va fi redeschis anul acesta, de Zilele Cetăţii.
Stadiu al lucrărilor, la acest moment:
– pavajul nou, diferenţiat, în funcţie de specificul suprafeţei, finalizat;
– locul de joacă pentru copii, finalizat;
– terenul de sport, finalizat;
– fântânile arteziene, finalizate;
– sistemul de aspersie, finalizat;
– iluminatul public, realizat în proporție de 90%;
– mobilierul urban, comandat, urmează să fie adus în șantier;
– restaurarea ruinelor, în execuție, cărămida specială necesară pentru finalizarea intervențiilor va sosi săptămâna viitoare;
– extindere și amenajare spații verzi, în execuție;
Săptămâna viitoare va începe și montarea rulourilor de gazon.