Şcoala gimnazială „Matei Basarab” din Târgovişte beneficiază de fonduri europene de 22,22 de milioane de lei, iar stadiul de realizare alucrărilor este de 85%.
„În baza celei mai mari investiții pe fonduri europene care a vizat vreodată o unitate de învățământ din Targoviște, școala este reabilitată în întregime, va beneficia de o sală de sport, de laboratoare noi si de o sală multifuncțională, de un teren de sport exterior ultramodern, urmând a se bucura și de dotări didactice, de dotări și echipament sportiv pentru sala de sport și terenul exterior, de echipament audio-video, de echipament IT și software sau de mobilier nou. Totodată, școala va dispune și de un sistem de panouri solare și fotovoltaice de natură să confere independență energetică unității de învățământ”, precizează primarul Târgoviştei, Cristian Stan.
Acesta spune că stadiul fizic de realizare a investiției se apropie de 85%, lucrându-se la amenajările interioare, dar și la închiderea noii săli de sport.