Târgovişte: Şofer prins în trafic drogat şi fără permis
Un tânăr de 28 de ani a fost reţinut de poliţişti şi pe numele lui s-a dispus plasarea sub control judiciar pentru 60 de zile, după ce a fost prins la volan în Târgovişte fără permis şi a ieşit pozitiv la drugtest, informează, sâmbătă, IPJ Dâmboviţa.
„Poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Târgovişte au oprit pentru control, pe raza municipiului, pe strada George Cair, un autoturism condus de un bărbat de 28 de ani, din localitate. În urma testării cu aparatul din dotare, au reieşit indicii cu privire la posibila prezenţă a substanţelor psihoactive. Menţionăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, tânărul fiind condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanţe interzise. În plus, în urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că bărbatul respectiv nu deţinea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule”, precizează IPJ Dâmboviţa.
Tânărul a fost oprit în trafic joi seara şi a fost reţinut pentru 24 de ore. Ulterior, bărbatul a fost prezentat magistraţilor, faţă de acesta fiind dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.
Conform Poliţiei, cercetările continuă pentru săvârşirea infracţiunilor de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
[foto: arhivă]