Sensul giratoriu de la intersecţia IC Brătianu şi Bulevardul Castanilor din Târgovişte a fost inundat, vineri, după ce o firmă a spart una dintre conductele de alimentare cu apă. De asemenea străzile din zonă s-au umplut de apă.
Compania de Apă Târgovişte Dâmboviţa nu a oferit niciun fel de informaţii.
Circulaţia în zona inundată se desfăşoară cu greutate, la fel accesul în Spitalul Municipal Târgovişte se face cu dificultate.
Dispecerul de serviciu de la Compania de Apă spune că e posibil ca presiunea la apă să scadă în Târgovişte.
”Deja e echipă acolo. E firma Complis, ne-a rupt o conductă de apă. Nu ştiu dacă se va opri apa. S-ar putea să se micşoreze presiunea pe Târgovişte”, a precizat dispecerul de serviciu de la Compania de Apă Târgovişte Dâmboviţa.Compania de Apa Targoviste-Dambovita anunta producerea unei avarii majore, astazi 10.10.2014, la reteaua de alimentare cu apa a Municipiului Targoviste, la intersectia bulevardului I.C.Bratianu cu bulevardul Carol I, avarie provocata de catre firma constructoare, participanta la lucrarile din cadrul Proiectului – „Extinderea si reabilitarea infrastructurii de apa si apa uzata in Judetul Dambovita”. Din aceasta cauza se va reduce presiunea in tot sistemul pentru remedierea avariei pana cel tarziu la orele 18:00.
Compania de Apa Targoviste Dambovita multumeste tuturor clientilor sai pentru intelegere si ii asigura pe acestia ca va depune toate eforturile pentru ca lucrarile sa se finalizeze in cel mai scurt timp
BIROUL DE PRESA AL COMPANIEI DE APA TARGOVISTE DAMBOVITA
[/spoiler]