Primăria Municipiului Târgoviște, prin Direcția de Salubritate, aduce la cunoștința cetățenilor că în perioada 2 – 21 iunie 2021 va avea loc acțiunea de dezinsecție la sol pe domeniul public (parcuri și locuri de joacă)
„Dezinsecția are ca scop combaterea insectelor zburătoare și târâtoare în stadiul de larvă și adult (tigru de platan, țânțari, muște, căpușe etc) cu substanțe chimice specifice. Substanțele folosite în acțiunile de dezinsecție sunt ecologice și sunt omologate de Ministerul Sănătății și de cel al Mediului, Apelor și Pădurilor. Acestea sunt: K – OTHRINE SC 25 ( FLOW ), SOLFAC COMBI N.F., SOLFAC EW 50, FASTAC ACTIV, FENDONA, FASTER 10 CE , KARATE ZEON, EXIT 100SC/EC, MICROSIN”, anunţă Primăria Târgovişte.
Acțiunea se desfășoară în intervalul orar 23.00 – 06.00 și vizează parcurile, locurile de joacă, spațiile verzi din microraioane, aliniamentele stradale și alte locuri publice.
„Rugăm apicultorii să ia măsurile care se impun, iar posesorii de animale de companie să evite aceste zone în perioada derulării acțiunii. Programul va suporta decalaje în situația în care condițiile meteo vor fi necorespunzătoare și nu permit desfășurarea acțiunii de dezinsecție”, precizează Primăria Târgovişte.