La stadionul ”Eugen Popescu” au început și lucrările de montare a proiectoarelor aferente primei instalații de nocturnă din istoria principalei arene sportive a județului Dâmbovița, urmând ca, la începutul săptămânii viitoare, cei 4 stâlpi ai instalației, complet echipați, (din care 3 cu o înălțime de 36 de metri si unul cu înălțimea de 30 de metri), să fie ridicați pe poziția finală, anunţă primarul Târgoviştei, Cristian Stan.
„Nocturna de pe stadionul ”Eugen Popescu” este una performantă, cuprinzând nu mai puțin de 160 de corpuri de iluminat, fiecare corp de iluminat fiind alcătuit din 30 de proiectoare LED. În paralel, continuă montarea ultimilor stâlpi aferenți tribunei metalice, fiecare având o înălțime de 16 metri, precum și lucrările de turnare a gradenelor la tribuna veche, dar și săpăturile pentru rețelele de utilități. Pentru a evita orice speculații, vreau sa asigur toți iubitorii fotbalului că ne dorim, poate mai mult decât oricine, finalizarea proiectului! Eu sunt primul care-și dorește ca echipa să joace cât mai repede pe gazonul local. Primăria Târgoviște susține necondiționat Chindia. Vom rezolva și problema infrastructurii și vom intra pe un drum drept al performanței sportive”, spune Cristian Stan.
Edilul mai face unele precizări privind evoluţia echipei şi a finanţării acesteia în ultimii ani.
„În anul 2015, cand a fost instalată actuala conducere a Primariei Targoviste, echipa juca in Liga 3, iar în numai câteva sezoane Chindia a reușit 2 promovări. Finanțarea lucrărilor la stadion este asigurată în proporție de 100% de către Primărie. Este foarte dificil să susții financiar o echipă de fotbal de primă ligă (echipa este susținută exclusiv de către Primărie și Consiliul Județean Dâmbovița) și să îi construiești și stadion, în același timp, fiind orașe mult mai potente financiar care nu susțin echipe de Liga 1 (ex: Timișoara, Oradea, Ploiești, Buzău sau Galați) și nu vreau să mă gândesc la ipoteza unui blocaj financiar. Actualul Guvern pur și simplu a ignorat, mai bine de un an, târgoviștenii, nealocând vreun ban, prin rectificare bugetară acestui oraș, iar anul acesta ne confruntăm cu un deficit bugetar fără precedent”, spune Cristian Stan.
Acesta adaugă că bugetul echipei este asigurat, in proportie de 99%, de către Primăria Târgoviște și Consiliul Județean Dâmbovița (exclusiv drepturile TV) și a crescut în fiecare an, fiind una dintre puținele echipe care se bucură de stabilitate financiară, la nivelul primelor 2 eșaloane.