Târgovişte: Se lucrează la noua autogară a Târgoviştei
Prima autogară publică din municipiul Târgoviște construită după 1989 prinde contur, anunţă, luni, primarul Târgoviştei, Daniel Cristian Stan.
„Investiția, prima dintre cele 3 autogări care fac parte din proiect, este situată pe Calea Ialomiței și va fi una dintre cele mai moderne din România. Obiectivul presupune sală de așteptare, info point, grupuri sanitare, inclusiv pentru persoane cu dizabilități, o cameră mama și copilul, sistem de ticketing, locuri de parcare, inclusiv pentru taxi si persoane cu dizabilități. Celelalte 2 autogări sunt construite pe bulevardul Unirii și, respectiv pe Șoseaua Găesti. Lucrările vor fi finalizate până la finalul acestui an, iar finanțarea este asigurată din fonduri europene!”, precizează primarul Daniel Cristian Stan.