Primăria Municipiului Târgoviște aduce la cunoștința locuitorilor că în zilele de 16, 17 și 18 octombrie se vor desfășura acțiuni de asfaltare la ultimul strat, de uzură, pe Bulevardul Tudor Vladimirescu.
”În vederea desfășurării acestei acțiuni în cele mai bune condiții, rugăm persoanele care tranzitează zona, să evite pe cât posibil Bulevardul Tudor Vladimirescu și să folosească rute alternative (Bulevardul Unirii). De asemenea, evitarea parcării autoturismelor pe acest tronson de drum va grăbi considerabil finalizarea acestei ultime etape de asfaltare din cadrul proiectului PIDU A”, se arată într-un comunicat al Primăriei Târgovişte.
Autorităţile locale susţin că ”în cel mai scurt timp circulația va reveni la normal, în condiții net superioare celor anterioare”.