Sala de sport de la campusul Universităţii Valahia din Târgovişte este aprope de finalizare. Valoare investiţiei este de aproape 9 milioane de lei şi se derulează prin Compania Naţională de Investiţii. Primăria, beneficiar al investiției, a pus la dispoziție terenul și va asigura banii pentru racordarea la utilități.
„După cum observați, lucrările sunt avansate și sper ca, în două-trei luni de zile, să vorbim de un obiectiv de investiții finalizat, inclusiv cu ceea ce înseamnă amenajarea exterioară. Este vorba de o sală de sport care poate găzdui meciuri de handbal, de baschet, de tenis de câmp”, a spus, miercuri, primarul Târgoviştei, Daniel Cristian Stan, prezent la şantierul sălii de sport.