Site icon stiriDB

Târgovişte: S-a redeschis bazinul de înot din micro 3

Bazinul de înot din micro 3 din Târgovişte s-a redeschis vineri.

„Bazinul de înot din cartierul Matei Basarab (micro 3), redeschis sub forma unui bazin didactic, în administrarea Clubului Sportiv Școlar Târgoviște! După substanțialele lucrări de reabilitare, finanțate în principal de către primărie, bazinul este redat copiilor, fiind ideal pentru inițiere, urmând ca drumul spre performanță să continue la bazinul olimpic din cadrul Complexului Turistic de Natație Târgoviște!”, spune primarul Târgoviştei, Cristian Daniel Stan.

Edilul apreciază că Târgoviştea beneficiază de una dintre cele mai performante infrastructuri de natație din ţară.

„Prin cele 2 baze sportive amintite (complexul de nataţie şi bazinul din micro 3, n.r.), putem afirma, fără teama de a greși, că municipiul Târgoviște dispune de una dintre cele mai performante infrastructuri de natație din România, iar rezultatele sportive nu au întârziat să apară”, afirmă primarul Târgoviştei.