Circa 500 de copii de clasele I şi a II-a din Târgovişte vor beneficia de un program de prevenire a consumului de droguri, principalele activităţi fiind de formare şi consolidare a abilităţilor emoţionale, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, primarul Târgoviştei, Cristian Stan.
Proiectul implementat de Centrul de Prevenire Antidrog Dâmboviţa, Primăria Târgovişte şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Dâmboviţa se numeşte ”ABC-ul emoţiilor”.
”Această activitate a prevenirii consumului de droguri este o activitate foarte complexă, care implică deopotrivă cadrele didactice, elevii, părinţii. Spe exemplu pachetul de ţigări lăsat pe masă poate constitui nu neapărat un imbold pentru copil să ia o ţigară, dar conştientizează ca fiind ceva acceptat. Iar la vârsta fragedă, copilul nu reuşeşte să facă distincţie, ăsta e numai un exemplu. Cu menţiunea, aşa cum a spus şi domnul Moldoveanu (coordonatorul Centrului de Prevenire Antidrog Dâmboviţa, Mihnea Moldoveanu, n.r.), vârsta de la care copiii încep să aibă tangenţă cu acest fenomen a scăzut în ultimii 10 ani cu patru ani”, a precizat primarul Târgoviştei, Cristian Stan.
În proiect sunt implicate 30 de cadre didactice, care vor participa la cursuri de instruire. Există şi o broşură destinată copiilor, în care tematica este explicată pe înţelesul lor.
”Proiectul acesta este gândit şi adaptată tematică antidrog la nivelul de vârstă pentru clasa I şi a II-a. În acest proiect li se va vorbi copiilor nu despre droguri de mare risc, ci despre tutun şi alcool. Nu ni s-au raportat până acum consum de niciun fel de drog la copii de clasele I şi a II-a, dar cum vă spuneam prevenirea înseamnă înainte să se întâmple”, a spus coordonatorul Centrului de Prevenire Antidrog Dâmboviţa, Mihnea Moldoveanu.
Obiectivele programului vizează formarea şi consolidarea abilităţilor emoţionale cu rol de factori de protecţie în prevenirea consumului de droguri, punând accent pe conştientizarea de sine, abilităţile de comunicare asertivă, gestionarea emoţiilor negative, abilitatea de a face faţă presiunii grupului şi de adoptare a deciziilor pentru o dezvoltare sănătoasă.
Proiectul, care se adresează copiilor din clasele I şi a II-a, se centrează pe cinci teme principale: Autocunoaştere / valorizare personală („Cine sunt eu?”); Exersarea modalităţilor adecvate de gestionare a emoţiilor negative („Gestionarea emoţiilor negative”); Abilităţi de comunicare asertivă şi de a face faţă presiunii grupului („Cum să spunem NU în situaţii dificile”); Adoptarea deciziilor corecte pentru o dezvoltare sănătoasă („Alegeri responsabile”); Importanţa relaţiilor interpersonale („Lumea mea”).