Primăria Târgovişte îşi propune să ia măsuri pentru reducerea transportului cu maşini personale în municipiu, în condiţiile în care nu s-a reuşit realizarea de parcări sau de drumuri decente în localitate.
În strategia de dezvoltare 2014-2020 există ca obiectiv ”Reducerea transportului cu autoturismele personale”.
Autorităţile vor, conform acestui document, să introducă o taxă (vignetă) pentru cei care vor să circule cu maşina în centrul oraşului. Tot pentru reducerea circulaţiei cu maşinile prin oraş municipalitatea îşi propune mărirea taxei de parcare în anumite zone.
În concluzie, dacă nu au reuşit să facă parcări şi drumuri, autorităţile spun să nu se mai circule şi astfel problema e rezolvată.
În mari oraşe europene ciculaţia auto în zonele centrale/istorice este limitată, dar acele zone au de cele mai multe ori destinaţie turistică; în cazul municipiului Târgovişte s-a luat această măsută în centrul istoric, dar în zona centrală a municipiului sunt foarte multe instituţii publice şi blocuri de locuinţe, deci limitarea circulaţiei auto ar ridica probleme locuitorilor.
UPDATE: Primarul interimar al municipiului Târgovişte, Cristian Stan, a precizat că acesta strategie, postată pe pagina de internet a primăriei, nu este în forma finală (lucru neprecizat nicăieri în document).
”Este o propunere de strategie, aşa cum a fost prezentată de către consultant. Există un grup de lucru care se ocupă de această strategie. Repet, e forma propusă de consultant, strategia trebuie să fie adoptată în consiliul local pentru a produce efect. În momentul de faţă nu este decât un document informativ şi se aşteaptă sugestii cu privire la acest document. Vă asigur că nu va exista un document care să nu ţină cont de situaţia actuală din teren şi care să nu stabilească o direcţie de dezvoltare a municipiului Târgovişte coerentă şi în acord cu necesităţile acestui oraş”, a spus Stan.
Edilul a adăugat că o să discute cu reprezentanţii firmei care au realizat strategia de dezvoltare a municipiului Târgovişte pe tema proiectelor.
”O să am o discuţie cu cei care au propus aceste măsuri, vă asigur că vor rămâne numai acele măsuri care corespund necesităţilor oraşului. În acest an va trebui finalizată, este strategia pe următorii 10 ani”, a adăugat primarul interimar al Târgoviştei, Cristian Stan.