Târgovişte: Prima procedură coronarografie – angioplastie cu implantare de stent, la spitalul judeţean
Prima procedură de coronarografie din istoria Spitalului Judeţean de Urgenţă din Târgovişte a fost efectuată, miercuri, cu succes, anunţă preşedintele CJ Dâmboviţa, Corneliu Ştefan.
Spitalul judeţean, aflat în administrarea Consiliului Judeţean Dâmboviţa, a achiziţionat recent un angiograf, primul din dotarea unităţii medicale.
„Mă bucur că această premieră medicală a fost posibilă datorită extinderii Secției de Cardiologie și a achiziționării de către Consiliul Judeţean Dâmboviţa a primului aparat angiograf din județ. Secția se numără printre cele mai avansate din România, fapt confirmat astăzi de experții prezenți la procedură. Mai mult, avem o bază solidă pentru a extinde serviciile oferite de Secția de Cardiologie, incluzând o altă serie de operații chirurgicale specializate. Intervenția de angioplastie cu implantare de stent a fost condusă de dr. Toni Ovidiu Mihai, specialist în cardiologie intervențională și coordonator al Compartimentului de Cardiologie Intervențională, iar echipa medicală – dr. Iamandi Mihai, dr. Issa andrei, dr. Stoica Adrian, dr. Stuparu Cosmin, dr. Ghiţă Andrei şi dr. Belu Alexandru – a beneficiat de expertiza dr. Claudiu Stoicescu, mentor și cardiolog primar la Spitalul Universitar de Urgență București”, precizează preşedintele CJ Dâmboviţa, Corneliu Ştefan.
Conform acestuia, noul echipament medical permite specialiștilor Spitalului Județean de Urgență din Târgoviște să acționeze rapid și cu precizie atunci când viața pacientului este în pericol. În cazul problemelor de inimă, fiecare minut este crucial, iar această tehnologie modernă îi ajută pe medici să salveze vieți.
„Acum, dâmbovițenii pot beneficia de tratamente moderne chiar aici, fără a mai fi nevoie să fie transferați la alte spitale din afara județului. Felicitări echipei de specialişti! Felicitări managementului medical şi administrativ”, a mai transmis Corneliu Ştefan.