Târgovişte: Prima ediţie a Festivalului ”Laura Stoica”, 7-8 octombrie
Prima ediţie a Festivalului ”Laura Stoica” va avea loc în perioada 7-8 octombrie, la Târgovişte, în cadrul manifestării fiind un concurs de interpretare, precum şi concerte tribut.
”Consiliul Judeţean Dâmboviţa, prin Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa promovează valorile autentice şi încearcă să menţină vie amintirea unor personalităţi care au scris istorie în domeniul artistic. Este şi cazul iubitei interprete de muzică uşoară, Laura Stoica, personalitate multivalentă, a cărei voce s-a remarcat atât pe scenele din ţară cât şi din străinătate. Astfel, în perioada 7-8 octombrie 2017, la Târgovişte, Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa, împreună cu Fundaţia ‘Laura Stoica’ organizează prima ediţie a Festivalului – concurs Naţional ‘Laura Stoica”’, se arată într-un comunicat al Centrului Judeţean de Cultură Dâmboviţa.
Concursul propriu-zis va avea loc pe data de 7 octombrie, în Amfiteatrul Liceului de Arte ”Bălaşa Doamna” din Târgovişte, începând cu ora 18.00. Seara se va încheia cu un recital susţinut de Zoia Alecu. Festivitatea de premiere va avea loc pe data de 8 octombrie, ora 18.00, la Teatrul ”Tony Bulandra”, unde vor susţine concerte Luminiţei Anghel şi trupa Krypton. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.
”Sperăm ca această ediţie să fie începutul unui eveniment care să devină tradiţie, reuşind în acest fel să înlesnim accesul tinerilor solişti la scena muzicii uşoare româneşti”, se mai arată în comunicatul Centrului Judeţean de Cultură Dâmboviţa.
Laura Stoica (numele complet Adriana Laurenția Stoica – n.r.) s-a născut la Alba Iulia, la 10 octombrie 1967. A copilărit la Târgoviște, unde s-a înscris la Școala Populară de Artă, ale cărei cursuri le-a absolvit în 1986. Ulterior, a participat la toate concursurile muzicale organizate în țară pentru tinerele talente. A debutat ca solistă, în 1987, la Festivalul de Muzică Ușoară Amara, unde a obținut locul II la secțiunea interpretare.
În 1990, la Festivalul de la Mamaia, a cucerit juriul și publicul cu melodia „Dă, Doamne, cântec”, compusă de Viorel Gavrilă. A obținut marele trofeu. Laura a devenit o voce, o artistă cu personalitate și stil.
În seara de 9 martie 2006, Laura Stoica şi-a pierdut viața într-un accident de circulație, în timp ce se întorcea de la Urziceni, unde avusese un concert.