Poliția Locală Târgoviște are din date de 26 februarie 2015 un post de lucru în Piața 1 Mai. Serviciul își desfășoară activitatea conform orarului pieței, respectiv de luni până duminică, de la 7.00 la 18.00, în două schimburi.
Patrula Poliției Locale acționează în toată aria competentă: perimetrul Pieței 1 Mai, Str. Lt. Stancu Ion și parcările zonelor comerciale din imediata apropiere, se arată într-un comunicat al Poliţiei Locale Târgovişte.
Biroul Postului este utilizat pentru primirea și rezolvarea unor sesizări sau reclamații, întocmirea unor acte sau documente procedurale sau pentru repausul prevăzut de lege. Obiectivele specifice sunt: de a menține ordinea și liniștea publică, apropierea de cetățeni, apărarea drepturilor, dar și a bunurilor târgoviștenilor.
”Intenționăm să realizăm o bună comunicare cu cetățenii, facilitând modalitatea de a depune sesizări, soluționarea oportună a acestora și asigurarea unui serviciu public de calitate. Recomandăm locuitorilor municipiului Târgoviște să apeleze la Postul Poliției Locale de la Piața 1 Mai. Polițiștii locali vor fi la dispoziția târgoviștenilor și îi vor ajuta cu tot ceea ce stă în competența lor”, se mai arată în comunicatul Poliţiei Locale Târgovişte.
De asemenea nereguli pot fi sesizate și la numărul de telefon 0245 631 895.