Târgovişte: Parc nou în apropierea Complexului de Nataţie

Târgovişte: Parc nou în apropierea Complexului de Nataţie

Se lucrează la amenajarea unui nou parc în municipiul Târgovişte, în apropierea Complexului de Nataţie.

„Continuă lucrările la proiectul de construire a celui mai mare parc din municipiul Târgoviște, dacă ne raportăm la ultimii 50 de ani. Astfel, în cadrul investiției cu titlul „Reconversia si refuncționalizarea terenului din vecinătatea Complexului Turistic de Natație Târgoviște prin crearea de facilități pentru recreere„, pe o suprafață de aproximativ 50.000 de mp, va fi implementat un proiect care presupune amenajarea unui spațiu verde generos, incluzând zeci de specii de arbori ornamentali, arbuști rășinoși, foioși, plante florale, dar și construirea unui loc de joacă, a unei fântani arteziene, a unei scene cu gradene, a unui foișor sau amenajarea unor piste pentru biciclete”, spune primarul Târgoviştei, Cristian Stan.

În plus, parcul va fi dotat si cu o zonă de fitness cu elemente de tip bare de tracțiune sau cu mobilier urban inteligent cu Wi-Fi, va fi supravegheat video, iar tot spațiul verde va beneficia de sistem automat de irigații.

„Totodată, va fi construită o tiroliană, dar și un minipoligon destinat celor mici. Aici copiii se vor putea plimba cu mașinuțele sau bicicletele într-un mediu ce imită străzile orașului și vor învăța semnele de circulație”, mai spune primarul Cristian Stan.

Valoarea totală a investiției este de 10,8 milioane de lei, iar finanțarea este asigurată din fonduri europene, prin Programul Operațional regional 2014-2020.

error: Conţinut protejat !!