Oamenii străzii din Târgovişte au fost indentificaţi şi duşi cu ajutorul poliţiştilor locali în centre sociale, însă mulţi dintre ei au fost convinşi cu greu să plece de pe străzi chiar şi în perioada geroasă, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, primarul Târgoviştei, Cristian Stan.
Conform edilului, 18 oameni ai străzii au fost aduşi în aceste zile în centre sociale.
”Cu sprijinul Poliţiei Locale au fost identificate şi aduse în centre ale Direcţiei de Asistenţă Socială 18 persoane, în această perioadă. Se monitorizează, de asemenea prin Direcţia de Asistenţă Socială, persoanele cu handicap grav care beneficiază de asistent personal, şi aici sunt 275 de persoane, persoane cu handicap grav care beneficiază de indemnizaţie, de însoţitor, şi aici sunt 755 de persoane, persoanele vârstince care beneficiază de îngrijire la domiciliu, 68”, a spus primarul Târgoviştei, Cristian Stan.
Acesta spune că în centrele sociale din municipiu mai sunt locuri.
”Putem să suplimentăm şi în momentul de faţă cu încă 30 de locuri capacitatea din centrele sociale. Problema pe care o avem este că foarte mulţi dintre aceştia refuză sau pur şi simplu pleacă (din centre, n.r.). Foarte mulţi refuză sau pleacă, trebuie practic să îi păzim până când din cauza frigului sau a condiţiilor încare stau acceptă să meargă până la urmă. E destul de dificil. Probabil nu vor să vină pentru că la centre e un regim mai riguros”, a adăugat primarul Târgoviştei, Cristian Stan.
În centrele sociale, oamenii străzii nu au voie să vină băuţi şi nici să consume acolo alcool.