Târgovişte: Nu vă panicaţi! Sirenele din municipiu sunt verificate

Târgovişte: Nu vă panicaţi! Sirenele din municipiu sunt verificate

Primăria Târgovişte informează că în perioada 10-12 februarie vor fi verificate sirenele de alarmare publică din municipiu, iar cetăţenii sunt atenţionaţi să nu se panicheze.

[spoiler title=”Comunicat Primaria Targoviste” open=”yes” style=”fancy” icon=”plus-circle”]

Având în vedere faptul că o parte dintre sirenele de alarmare s-au aflat pe teritoriul unor societăți care și-au încetat sau redus activitatea ori s-au desființat, I.S.U Basarab I are în plan realizarea unui studiu de audibilitate atât pentru determinarea numărului de sirene, cât și pentru modernizarea sistemului de alarmare. Studiul în cauză se va desfășura în perioada 10-12 februarie 2015, între orele 09.00-14.00 și va viza identificarea numărului necesar de sirene, dar și locul în care vor fi amplasate.

S.V.S.U. al municipiului Târgoviște va efectua în perioada următoare o verificare a sistemului de alarmare pentru situații de urgență. Acesta este compus din trei sirene electronice centralizate prin intermediul cărora pot fi transmise mesaje voce către cetățeni și din paisprezece sirene electrice. Cu ajutorul celor trei sirene electronice va fi transmis un mesaj care va avea următorul conținut:

„Atențiune! Atențiune! Acesta este un exercițiu de verificare a sistemului de alarmare. Vă rugăm să evitați panica!”

Se recomandă cetățenilor să nu intre în panică, să își continue activitățile normale și să cunoască regulile de comportare în situații de urgență în funcție de tipurile de risc specifice zonei în care locuiesc.

[/spoiler]
error: Conţinut protejat !!