Târgovişte: Maşini vandalizate cu afişe electorale
Mai multe maşini din cartierul târgoviştean Sagricom au fost vandalizate, s-au lipit pe ele afişe ale PSD, social democraţii fiind cei care au anunţat incidentul şi au susţinut că este o acţiune a competitorilor politici pentru a-i discredita.
”Este o practică pe care am întâlnit-o şi la alegerile europarlamentare, dar văd că acum se manifestă în timpul campaniei electorale (…). În cartierul Sagricom, afişe cu Victor Ponta sunt puse cu lipici pe maşini. Mi se pare din partea celor care recurg la asemenea practici un dispreţ total, faţă de târgovişteni, faţă de bunurile acestora. Pentru a încerca, cu disperare, să scadă în procente Alianţa PSD-UNPR-PC se încearcă această manipulare a electoratului”, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, purtătorul de cuvânt al PSD Dâmboviţa, Cristian Stan.
Acesta a ţinut s sublinieze că PSD nu a recurs la asfel de metode, pe care le caracterizează drept manipulare.
”Sigur că e foarte deranjant să găseşti pe maşină, dimineaţa, un afiş care nu se ia sau când se încearcă îndepărtarea lui se mai dezlipeşte şi cu vopsea de pe maşină. Vreau să asigur târgoviştenii că PSD sau vreunul din aliaţii săi nu practică asemenea metode. Sunt tactici de manipulare, prin care adversarii noştri politici, pentru că eu altă explicaţie nu găsesc, încearcă să discrediteze PSD şi pe candidatul nostru”, a adăugat purtătorul de cuvânt al PSD Dâmboviţa, Cristian Stan.