Târgovişte: „Marea dictare”, pe 4 octombrie 2024, în Piaţa Mihai Viteazul

Târgovişte: „Marea dictare”, pe 4 octombrie 2024, în Piaţa Mihai Viteazul

„Marea dictare”, eveniment organizat de Școala Gimnazială Coresi din Târgoviște va avea loc, vineri, 4 octombrie, ora 18.00, în Piaţa Mihai Viteazul din Târgovişte.

Astel, Școala Gimnazială „Coresi” Târgoviște își mută din nou băncile în aer liber, în Piața Mihai Viteazul,  pentru cei care iubesc limba română și care sunt interesați să participe la un amplu exercițiu de dictare.

„Pentru al doilea an la rând, Școala Gimnazială Coresi din Târgoviște și partenerii săi tradiționali organizează un eveniment amplu care-i va aduce laolaltă pe elevi, cadre didactice, părinți sau chiar bunici. Ziua Mondială a Educației, sărbătorită în fiecare an pe data de 5 octombrie, simbolizează importanța cadrului didactic în procesul de formare și dezvoltare culturală, morală și științifică a copilului. Partenerii de nădejde ai școlii pentru organizarea acestui amplu eveniment sunt: Primăria Municipiului Târgoviște, Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița, Biblioteca Județeană „Ion Heliade Rădulescu”, Librăria „Fragilistic” din Târgoviște, Academia de Studii Economice din București – Facultatea de Economie Teoretică și Aplicată și Teatrul Tony Bulandra din Târgoviște, Editura Zven”, anunţă organizatorii evenimentului.

error: Conţinut protejat !!