Peste 30 de tineri care sărbătoreau un majorat în aer liber în Târgovişte au primit avertismente şi o amendă de 250 de lei pentru nerespectarea normelor de protecţie sanitară în pandemie, informează, vineri, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi (IJJ) Dâmboviţa.
„Peste 30 de tineri care sărbătoreau un majorat au fost depistaţi de jandarmi, aseară, 25 martie, în spatele unor blocuri din zona centrală a municipiului Târgovişte. Tinerii, cu vârste cuprinse între 17 şi 18 ani, au fost sancţionaţi contravenţional cu avertismente scrise şi o amendă în valoare de 250 lei pentru nerespectarea normelor de protecţie sanitară conform prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de Covid-19”, precizează IJJ Dâmboviţa.
Jandarmii anunţă că acţiunile de verificare a respectării normelor de protecţie COVID-19 vor fi intensificate în perioada următoare.
„Acţiunile jandarmilor pentru protejarea populaţiei împotriva îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2 au continuat şi zilele acestea cu verificări efectuate, sub autoritatea Instituţiei Prefectului, în pieţe, parcuri şi alte zone aglomerate. Acestea vor fi intensificate şi în perioada următoare, iar scopul lor este de a explica oamenilor importanţa şi necesitatea respectării tuturor normelor de protecţie sanitară, pentru prevenirea şi limitarea îmbolnăvirilor”, mai anunţă IJJ Dâmboviţa.
Municipiul Târgovişte este în scenariul roşu, cu o incidenţă COVID-19 peste 3 la mia de locuitori