Târgovişte: Lucrările la Creşa nr.2 vor fi gata în ianuarie
Lucrările de modernizare şi echipare de la Creşa nr. 2 din Târgovişte vor fi gata în luna ianuarie, anunţă primarul Târgoviştei, Daniel Cristian Stan.
„După finalizarea, în ultimii 3 ani, a lucrărilor de extindere, reabilitare, modernizare și echipare a nu mai puțin de 4 creșe în municipiul Târgoviște (respectiv creșele nr. 8, 13, 14 și 16), iată că și proiectul cu titlul ”Extindere, reabilitare (consolidare, recompartimentare), modernizare și echipare Creșa nr. 2 Târgoviște”, se apropie de final. Prin această investiție, s-a realizat atât extinderea imobilului existent (clădirea destinată creșei) cu un corp nou, cu o suprafață dublă în comparație cu cel actual, cât și reabilitarea (consolidarea, recompartimentarea) și modernizarea clădirii actuale”, spune edilul.
Valoarea totală a investiției este de 5,3 milioane de lei, iar finanțarea este asigurată prin Programul Național de Dezvoltare Locala.
„Putem afirma, fără teama de a greși, că municipiul Târgoviște deține în acest moment, după derularea în mare măsură a programului amplu de reabilitare, modernizare, dotare și extindere, una dintre cele mai moderne rețele de creșe din România. Cu o capacitate de peste 1000 de locuri și o suprafață dublă rezultată în urma investițiilor de extindere din ultimii 3 ani, creșele târgoviștene oferă condiții excelente copiilor noștri”, declară primarul Târgoviştei, Daniel Cristian Stan.
Acesta a mai anunţat că la începutul anului viitor, încă patru unități de învățământ târgoviștene vor intra în proces de reabilitare, respectiv Școala Gimnazială „Grigore Alexandrescu”, Grădinița cu program prelungit nr. 2, Grădinița cu program normal nr. 11 (Priseaca) și Liceului Teoretic “Ion Heliade Rădulescu”.